Decor, Haul

5 produse preferate de la târgul de vechituri

Salut,

   Am fost mereu tentată de magia cumpăraturilor în târgurile de vechituri sau prinLingurite ceramica

magazinele specializate pe astfel de produse; nu neaparat pentru experiența extraordinară pe care ți-o oferă (pentru că nu prea e dacă ai o obsesie legată de curățenie), dar pentru micile comori pe care ai putea sa le găsești și de care să te îndrăgostești și care ar reprezenta un condiment interesant pentru casă.

    Deși nu am avut mereu ocazia să întreprind un astfel de tip de cumparături (voit sau nevoit :D), am reușit să strâng recent o mică colecție de comori găsite printre grămezi de non-comori și vreau să vi le arăt și vouă, poate vă inspiră.

    Am observat că atunci când mă plimb pe aleile târgurilor, ochii imi fug cel mai adesa spre produse de ceramică sau sticlă, fiind foarte versatile și cu care m-aș putea juca în 18870510_10211591864324774_752216254_odiverse proiecte. La fel a fost și în cazul acestei cănițe cu farfurioară care erau ascunse printre nenumărate alte pahare și farfurii, iar momentul în care le-am reunit (pentru că, să ne înțelegem, nu erau împreună) a fost unul foarte safisfăcător :).  Din păcate nu am gasit un set întreg, dar nu mă deranjează. Pot să beau cafeaua și singura cu o carte bună!

Prețul? 3 lei pentru amândouă. Nici măcar nu se punea problema unei negoiceri! Cănița e a mea!

O altă descoperire frumoasă au fost papuceii olandezi din ceramică cu vopsea albastră.  Sunt foarte frumoși, într-o stare foarte bună și arată foarte bine ca și decor, însă eu am câteva idei de proiecte pentru ei. Sunt curioasă cum vor arăta! 18946908_10211591863964765_1495750641_o

Prețul a fost 1 leu pentru fiecare și a meritat fiecare leu!

   Pasiunea pentru ceramica albastră s-a extins pe mai multe produse, printre care și această căniță de inspirație japoneză pe care o ador și care cred că v-a arăta superb cu un pui de succulentă. Ar fi fost frumos să găsesc mai multe, dar și singură are un aspect atractiv. Prețul ei a fost  1-2 lei.

18901206_10211591863764760_1880318333_o

18818137_10211591863684758_697858274_oTot pe ideea de ceramică cu inspirație japoneză au fost și lingurițele care încă nu știu exact cum să le întrebuințez, dar asta nu înseamnă că nu le pot admira. Au fost 5 lei toate trei și cred că sunt superbe ca și obiect decorativ.

Ultimul produs preferat sunt cănițele pentru ceai japoneze18926454_10211591864404776_674140382_o (hm, observ o temă aici…) pentru care am avut suficentă răbdare să caut printre vechituri și să le reunesc într-un set. Era și ceainicul pe acolo, dar nu m-a impresionat așa de toare ca și acești puișori cu decor de bambus. Prețul a fost 2 lei pe căniță și cred că vor arăta superb cu flori in ele.

Au mai fost și alte descoperiri făcute, însă acestea sunt printre preferatele mele și abia aștept să le folosesc la diverse proiecte sau doar să ma bucur că le-am găsit!

Va pup,

Magda

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s